Nu mă crede acum pe mine
Am uitat să-ți fac castel.
Despre ieri numai de bine,
Viața caută un inel...

Umbra verii se topește
Și nu te mai văd în soare,
Însă ploaia nu-ndrăznește
Din nisip să facă mare.

Iau amenzi pentru visare
De la oameni în derivă.
De-ai fi visul meu cel mare,
Ai zâmbi făcând colivă?

Greierii nu obosesc
Să se frece din picioare.
Îi ascult și mă gândesc
Unde-mi sunt broaștele oare?

Doar o vorbă poate stinge
Focul încă neaprins.
Cum? Când toată lumea plânge,
Nu mai vreau să fiu învins!

Am uitat să mătur flori
Dar am aripi la ofertă,
De-mi aduci acum doi nori
Îți dau carte la copertă!

Nu te teme! Nu sunt câini
Care vor doar să te muște.
Ei acasă au stăpâni
Ce trăiesc doar cu găluște.

La final, omoară pietre
Le voi îngropa chiar eu...
Dacă viața are trepte,
Vreau să fii muntele meu!