pașii ostatici drumurilor către tine
nu mai pot privi înapoi
s-au legat cu lanțuri de poarta amintirilor
unul câte unul
vin se așează cuminți
la fereastra ochilor tăi
nu trebuie să-i vezi
auzi-i
au tocuri la fel de înalte ca cerul
calcă rotund pe umerii tăcerilor
dă-le timpul drept hrană
și te vor aștepta
până la ultimul