traduc pe cât de bine pot
relieful vântului
în vârful degetelor se zbat
viziuni
(veșnica problemă a spațiului locativ de nerezolvat
în materie)
unii
analfabeți (nu-i bănuiesc de rea-voință pe cei ce ne doresc binele
din insectare)
le numesc paranoia
alții au noțiuni elementare despre zborul
cu aripa focului
și câteodată spaima le strepezește măseaua de minte
nu mai spun mulțumesc orbilor
declanșez seisme să eliberez culorile răzuiesc ca pe-o tumoare
speranța în mâine
(mereu împodobit ca un brad de crăciun)
doar pentru iarbă am iertare parțial din cauza verdelui
trimit poemele în linia întâi
metafora
e supernova în care dospește sângele meu cerurile țipă în adânc
albastrul se spovedește-n vertebră
de toate păcatele știute și născocite ale lutului
masa lumii așteaptă flămândă
pâine harică

ca o cuminecătură
trupul n-alege mântuirea pe care boltește
gura canibală

Iisus a înghițit până la ultimul piroanele neantului

fac un crochiu inefabilului
întind ventuze în aer ca niște colibri magici răstignirile
îmi părăsesc omoplații
desfrunzit e timpul renegat de unghii

un licurici eșuat pe un ventricul prinde în lasoul unei romanțe
nu pasărea
ci zborul