sorbeam nectar din seva vieții neștiute
spărgeam în zâmbet ignoranța tinereții
tânără dorință roșie
de sânge în trenurile verii alergate
pe căi ferate
ruginite
delfini uriași cu gânduri de mătase
mă împingeau prin labirinturi
nesecate
cu arma răbdătorului în mână
spre porți închise
de palate
tot cerul se-neca în marea neagră
iar doliul se schimba
în vieți albastre
cu valuri ridicate către strigarea
eternei vieți născute
înc-odată
timpul tăcea
în fluturii cu viața de o zi
în lacrima necunoscută a tristeții
și în înțelepciunea bătrâneții