A venit toamna și pe ostrovul meu,
cu banalitățile ei care mișcă inima –
niște frunze căzute, niște cocori ducându-se
ca visele ce pleacă în zori,
ici-acolo, zorele-nflorite
și n-ai să crezi, salcâmul înflorit a doua oară!
Pentru cine oare își irosește pomul acesta
a doua-nflorire
ca o altă-nviere?

În rest – soare blând,
cafeaua băută la măsuța dintr-o grădină imaginară,
stiloul amorțit
peste ciorna romanului promis,
încă neînceput
și chipul tău zâmbind
ca-ntr-un joc inventat de copii…