Oamenii se trezesc la prima oră a dimineții, privesc pe geamuri, aprind țigări
Dispar pentru câteva momente în alte camere, universuri ori vieți paralele
Revin îmbrăcați în alte haine sau în alte lumini, privesc spre cer sau spre pământ
De la înălțimea propriilor gânduri la ora aceea când e greu de hotărât de care parte sunt
Vis-à-vis de această realitate îmi îndepărtez pielea de om lăsând loc celei de animal
Ajung în stradă, patiserii, bănci, case de amanet, farmacii, umbrele rupte
Poezia e un izvor artezian, un capăt de cale ferată, chiar un București după ploaie
În mod consecvent scot aceast lichid din mine ca atunci când eram mică și-i scoteam
Bunicii o găleata cu apă la prima oră a dimineții, oamenii se trezesc, își potrivesc
Ceasurile, organele de simț, poezia rămâne închisă între pereți ca un deținut
În propria piele, poezia își schimbă sexul în funcție de bucurii sau tristeți
E 5.36, închide-mi ochii, închide-mi ochii, acesta e orașul meu