Nu-i așa, Joanna, nu-i așa că sunt singura care
are grijă de zâmbetul lui? Nu singura femeie, Joanna,
să nu înțelegi greșit. Multe femei vor avea grijă
de zâmbetul lui de-acum înainte. Joanna, îl iubesc

și iubirea asta, mândră și proastă, râde de mine,
cocoțață, uite, pe chiar muchia ei de cuțit. Am vrut
să-l ucid, Joanna și nu glumesc. Dar zâmbetul
lui are ceva diavolesc, care nu mă lasă. Joanna,

prietena mea fără suflet și trup, vezi tu, în depărtare,
armata mea sângeroasă ajunsă la cîteva ore de
buzele lui din fiere și vin? Și când să-l ating, am
mâinile parcă din miere. Joanna, și morții zâmbesc,

nu-i așa ? Azi am fumat ultima țigară din lume,
am și zâmbit puțin. E nedrept, Joanna, dar care cretin
îți va mai spune că știe ce este dreptatea? De-acum
înainte, Joanna, societatea nu are nimic masculin.





MEMORIA HIENEI, 2018