să ne rătăcim amândoi
prin viață
departe de gardul acesta înalt
ce-mprejmuiește clipele
în tandemuri
fără niciun regret
nu vom privi în oglinda retrovizoare
cel mult vom împrumuta
de la acest anotimp
perenitatea zdrobitoare de îndoială
putem să-i culegem ultimii lujeri
pe care încarnarea sentimentelor
se va face eșalonat
ca și substanța intrinsecă
în om
aprinde te rog
flacăra acestui gând
las-o să ardă
până la epuizarea oricărei minciuni
până la atingerea cuvintelor
ce traversează de la un capăt la celălalt
sufletul
în el ni se vor împreuna și tăcerile
formând imagini cu n înțelesuri
vom ține cont de adieri dragul meu
să nu ne perturbe privirile
întorcând imaginile pe dos
infinitul e plin de neînțeles
iar retina abia îi zărește intenția
ca și cum după fiecare pătrundere
în realitate
se întețește vântul
aruncând cu țărână în ochi
orbindu-i

8 octombrie 2015