Spus-a bătrânul din satul pustiu
Într-o zi, cu o tristețe în glas
Aproape de nedescris,
Când a fost întrebat de un străin:
Eu sunt ultimul de- aici
Restul toți au plecat
Care, în lume
Sau ... la marginea dinspre miazăzi
Unde liniștea e netulburată zile în șir.
Firul vieții s-a subțiat
Până... aproape că s-a rupt
Îl mai țin eu de-o parte și de alta
Ca flacăra vieții să nu se stingă
Aici unde m-am născut
Și am trăit și bune și rele
Oare ce s-a întâmplat?!
S-a dat poruncă de undeva!
E un mister nedezlegat...

Bătrânul a mai spus:
Acest pământ nu e blestemat
El a hrănit oameni
A cresut animale, păsări
S-a lăsat sădit cu flori
Dar acum pare....,
Iar oamenii pe rând au plecat
Unul câte unul
Unul după altu
Lăsând în urmă
Vetrele și casele lor goale,
Goale de viață,
Goale de speranță
Uneori goale parcă și de soare
Și deasupra lor
Numai... semne de întrebare(???)
Ce s-a întâmplat?
Ce se va întâmpla ?
Cu acest sat,
Cu această așezare
Pierdută într-o margine de zare
Va fi acoperită
Într-un sfârșit
De pământ și de... uitare.

7 03 2015