de câte ori mă închin celui ce e departe
liber consimțit
îmi scobesc o arcă din propriile slăbiciuni

nu mă împotrivesc ritmului vieții și nu neg libertatea
pentru că cealaltă parte a versantului s-ar putea să fie cultivată tot cu iubire și ură
tot cu ceea ce iubesc și urăsc la mine

îmi voi îmbrățișa rănile ajutând în acest fel
ca ceea ce urmează
să se întâmple

departe de sentimentele mele există o lume
unde mă voi rătăci la un moment dat printre vocile ce se aud foarte slab
aceasta va fi o ultimă încercare
neimpusă de mine și nu va mai apărea ca o sclipire de moment