Mi-am băgat minte în sesiune, colegii să îmi caut iar,
doar în imagini, după chipuri, ori nume întregi, știute arar
și dor nestăpânit mă întoarce și-i văd în aulele pline,
fragezi, cum gândurile am încă, timpul trecut să mi-l aline,
teleportat o hologramă printre prietenii de grupă,
atât de tineri, toți ingenui, lipsiți de griji pe-a vieții plută,
lăsați curentului năvalnic, purtați în orice întâmplare
doar vis, mereu atât de aproape, încolorat cu iz de floare,
neobosiți de atâta vesel în întruniri de gașcă, ori cupluri,
cu îndrăgostiri în efemer, la baluri, glume printre trucuri...
parcă simt și miros de săli cu bănci în lemn, laboratoare,
emoțiile de examen, disecții, practici verile la mare,
lipsiți total de viitor, ce parte nu făcea din mâine,
ce era azi, mereu un altul, bon de cantină era pâine…
plimbare în parc, sau la terasă, erau materia de studiu
și amor, joc de dorințe vii, înfierbântat, fără preludiu...
cum se perindă tot prin spațiu, pe veci marcat cu ”rezervat”
și loc cu disperare îmi caut, ca atunci, să fiu... da-i ocupat!

Ce dor, ce dor îmi e de tot… cât de păcat, cât de păcat!
07.02.2014