Fabulă pentru concurs Rm Vâlcea 2015

Ursul și albina

De la-nceput aș vrea să spun
Că-ntr-o pădure carpatină,
Cu brăduleți și stejărei,
S-a întâmplat ca ursul brun
Să întâlnească o stupină
(Era stupina lui Ursei).

Iar ursul – cum e o putere –
Și cel mai dur la o adică,
Din mierea florilor de tei
Își linse laba cu plăcere
Că nu știa deloc de frică
Nici de stăpân, nici de căței.

Sub a miresmei adiere
A fagurelui îndulcit,
Abia putu să se abțină
Și a golit un stup de miere
Iar pe moment nici n-a simțit,
Că-l înțepase o albină.

Dar ditai neam de uriaș,
Cum nu-i din firile mai slabe,
Albinei nu-i băgase vină,
Iar ca stăpân pe-acel imaș,
Cânta, sărea în două labe
Și triumfa cu burta plină.

Satisfăcut de-așa mâncare,
Crescându-i seul gros pe pulpe,
De alte bunătăți atras,
Deși credea că-i cel mai tare,
L-a păcălit cumătra vulpe
Și fără coadă a rămas.

MORALA scoate la lumină
Că una e - cu-adevărat
Să te înțepe o albină -
Și alta e...”să fii-nțepat”