Femeia emaciată
e un schelet
împodobit
cu frunze galbene și roșii
între vertebre
s-a încuibat nimicul
între oase și piele
nu există nimic
abdomenul
are o formă concavă
sânii
sunt două mușuroaie
de furnici
pe epiderma ei
furnicile își caută
provizii
buzele au fermoar
pentru că vorbele
sunt prea anemice și nevrotice
pentru a țâșni în aerul
în care sunetele
se lipesc de atomi

Femeia emaciată
când încearcă să râdă
râsul devine iarbă
lipită pe dinți
când merge
parcă-și lasă-n urmă
substanța ființială.

***

Femeia debordantă
își transformă entuziasmul contagios
în ritmuri eufonice
sincronizându-l
cu plăcerea
evoluând
între a fi, a face și a se întâmpla
nu înțelege
consecințele nefaste
ale letargiei, apatiei și torporii
pentru ea
energia
pe care știe s-o maximizeze
este ceva obișnuit, imanent ei
empatizează
cu toți oamenii dinamici
își bea sucul
cu emoții efervescente
și contaminează pe cei din jur
cu elanurile și avânturile ei existențiale
din punctul de vedere al femeii debordante
ce nu cunoaște, nu este
letargia
ia forma unui cer
pe care plutesc
parașutele norilor
sau forma unei zile
plouată din belșug
fiindcă și-a uitat umbrela în umbră.