între rădăcini și izvoare doar moartea luminează sub pleoapele reci
ochii întunecați se retrag în orbite până când rămân doar puncte
ce cad apoi ca păsările moarte în golul lumii

între rădăcini și izvoare din cotloanele gândurilor cuvintele înecate-n muțenie
se adună în mâl și noroi strivindu-se-n molozuri compacte

între rădăcini și izvoare viața se împrăștie în oameni de jucărie
ce se rotesc în jurul lor ca un tic-tac de ceas prefăcându-se călători