între meridianele noastre lumea nu știe
că e o tirolină de vis pe care în
hamuri de dor lunecăm uneori seara să
ne întâlnim în prelungirea luminii crepusculare.

ochi curioși cred că roșul cerului vine
din drumul soarelui în apus nu știu că-i
rujul buzelor tale rămas pe umărul meu
din tăcutul sărut...

cald încă vântul în seara asta mă mână
mai iute și vin cu alaiul frunzelor toamnei
să sterg blând sarea marină de pe picioarele tale

în așternut simți adieri pe curburile trupului
nu-i duhul nordului ci-s mângâierile mele...
leneșă-n somn luminată de zâmbet te-ntorci și

plec cu părere de rău că nu sunt lângă tine
mâna găsi-va locul tot gol...