intru din nou în lumea asta neagră
revărsându-se pe străzi precum apele subterane
sufocate triste și gri
grota cu ferestre săpate în mormânt
imensa calotă glaciară din care îngerii
doar pasager mai scot capetele
consternați de priveliște, tac
vântul arde înfrigurat creștetele și-n ațipeala asta bolnavă
cred că măruntaiele pe care le spulberă
sunt fulgi de zăpadă
că în sfârșit a venit și altceva și altceva
instinctul ne salvează deocamdată
suntem liberi să ne purtăm măștile
să râdem să trișăm să ne-mbătăm
să ne luăm pastila de dimineață
drogul pentru întreaga zi
îmbătrâniți
vom privi cerul prin gratii
prin gaura minusculă a cheii
perfect orizontali
nu vom închipui o altă ană
doar cercul nopții prins în inimi

și totuși
la cumpăna dintre ani timpul
devine concept poetic
nu mai trece decât
din cuvinte în sentimente
din sentimente în plus-destin
toarce precum o pisică de rasă ce
și-a pierdut temporar blana instinctele
șarpele din el pândește

și ce dacă??!!
ies din apa neagră
știu că
moartea nu se poate aboli printr-un decret
tot așa
nici iubirile frumoase
nici eternitatea lor