când sunetele cad ca niște fulgi
și frigul ciupește din tine
să lași să se aștearnă suflet
alb peste lumea asta
grăbită să treacă din vechi în
nou ecou ești tu
de mult căzut în inimă prăpastia din care
nu poți ieși
decât cu o funie de iubire

prinde-te și urcă

imaginează-ți oricâtă miere
pe buzele tale
amarul din viață e mereu
mai puternic

urcă nu te opri

același singur martor
iubirea în dosarul fericirii
aduce fapte și dovezi

nu renunța

chiar dacă deasupra riști
să fii astupat de
pătura vremii

oamenii prostește privesc peste tine
lasă-i să creadă orice
căci dacă n-ar fi singuri nu ar tânji atâta
după ea