privirile-mi lovesc spațiul opac dimprejur
într-un perpetuu legănat oligofren
respirația-mi răspândește spori de tristeți
și se prelinge pe pereți picurând tot mai rar în liniști mute
dizolvându-mă-n trăiri necuprinse
negrăite suspine se ascund sub cort de cuvinte
pierzându-se-n sigurătăți ce mor
odată cu zgomotul pleoapelor căzute peste vedere
ca un voal, ca o mână lungă de fum
contopită cu rana unui țărm cuprins de seară
presărându-mă-n firimituri de cer purtate-n limbi de vânt
ca un șuier de șoapte hai-hui prin văzduh