toate vorbele le-am șoptit adânc în pământ
și mă cutremur și spice îmi cresc
la subsuori pe sub coaste în ochi
și crizanteme reci și pruni uscați
cât de prelung mă șuieră vântul în livezi
și câini subțiri și cai mascați
ca și cum o mie de cristale mă străpung
e zare și moarte pe câmpie în sus
și ne cresc crucile pe mormânt
cât cerul

se anunță un an cu belșug
unul câte unul bunii mei s-au tot dus se duc
și-mi crește frica în carne și ochiul mi-este stins
iar gerul în tâmplă ca un piron s-a înfipt
nici nu mai am genunchi de-atâta rugă
nici ochi de-atâta plâns nici gură

ce crezi, mă închipuiam cât muntele de înalt
deasupra câmpiei la veghe
și mă visam o candelă, lumină și duh
și sângeram în cuie pe cruce prins cu lut
ce oarbă-mi este frica ce rană îmi crește vina
nici dinți să-mi mestec soarta nici timp nu mi-a rămas
ce abis m-a cuprins de-a valma cât sunt de trist
ce coapse dulci arată moartea cât e de frig
și mă strecor în lume mânat de presimțiri
mă pierd în neguri reci de fum un abur îngeri căzuți
m-am rătăcit de mult

oriunde m-aș duce mă vei găsi
deși cumva m-am îmbolnăvit de moarte pe furiș
și ninge peste noi morminte