nu sosește nicio veste azi
nici măcar una proastă
nu consultăm oracole
nici cardiologul
ne reprimăm curiozitățile
timpul se-ngroașă și-ncepe
să semene a altceva
un soi de materie primă
navalorificată în timp util
ezitări amânări agonii
magazinele închid devreme
semideschise sertarele:
minuscule semne de întrebare
febra tărăgănează răspunsurile
orele vin și trec în virtutea inerției
oamenii sunt opaci
au mimici de clandestini
în fricile lor uită să spună
„te iubesc”
se feresc trag obloanele
sunt dincolo de ei
parc-ar aștepta cataclisme
verdicte neiertătoare
pulsul crește
senzația de nimeni și nimic
alienați
unii își îngheață sentimentele
ca pe boli autoimune
pentru „primăveri viitoare”
mulți poartă capetele plecate
într-o smerenie stranie
ce consternează îngerii

eu încerc să nu uit că
oamenii de zăpadă există de-adevăratelea
nu doar în format electronic nici doar în amintire