URANUS

De pe Uran, Soarele pare că e beat,
căci urcă în spirale până la zenit,
mergând așa aproape-un sfert de veac,
și iar coboară-n tumbe în sfertul celălalt,
spre același loc de unde-a răsărit,
strecurându-și razele-i zeroase
prin umbra celor douăzeci și șapte de însoțitori rotunzi,
(din care Miranda-i luna lui cea mai frumoasă,
dar cea mai ciupită după mii de lovituri),
De pe pământ, Uranus greu se vede cu ochi liberi, mai deloc !
Prin sita celor nouă mari inele
de roci ce-i strâng în chingi răsuflul chinuit
al mingei uriașe de nori metanici albăstrii și groși,
îl descoperim plutind greoi, alene,
peste oceanele-i agitate din hidrogen lichid,
lipsite de-orice țărmuri de lumină...
O zi și-o noapte țin aproape-un secol pe Uranus,
în timp ce-aleargă greu în jurul Soarelui
și tremură de frig încovoiat, că e planeta ceaa mai rece dintre toate,
cu polii săi culcați pe burtă și nu drepți,
mergând ciudat de-a-ndoaselea
cu pași mărunți și bătrânești,
deși,-n Uranus,
un moș de optzeci și cinci de ani de pe la noi,
e-un bebeluș, de-o zi și-o noapte apărut !...