tuciurii norii se ceartă cât vezi cu ochii un câmp în libertate ascultă
cuvintele ropote scobesc fiecare centimetru cub de liniște
senzații de miresme și frunze colorate după chipul și asemănarea
iubirii abandonate sufletelor deschise ca niște ferestre în aproape

zdrențuiți cu mustăți răsucite și niște șalvari umflați se iau la cuțite
rup furcile și le aruncă spre oameni singuri
ne ascundem sub arborele vieții
deasupra Dumnezeu cu inima aprinsă
cât focul din trupurile noastre pe care ploaia asta furioasă
încearcă să-l stingă