Copiii din noi ne-au părăsit demult
Sunt undeva departe
Și-au făcut deja o casă a lor
O lumea a lor, pe care nimeni nu o știe
Și dacă cineva într-o zi le-ar cere să spună unde sunt
Ei s-ar uita mirați unul la altul
Ar da din umeri, uitându-se în jur
Până când fiecare s-ar arăta cu degetul unul pe altul
De când te cunosc tot ce ai făcut în preajma mea
A fost perfect, da, până și greșelile ți le-am iubit
Încă din prima zi mi-am simțit corpul scufundat
Într-o saltea făcută din puf de pinguini
Poate de asta, uneori mă simt mai mult pe mare decât pe uscat :)
Am să adun niște scoici de pe plajă
Să le pun la păstrat, așa cum spuneam
Cine știe când ne vom mai întoarce
În locul unde ne-am iubit prima dată
Voi aduna scoici de pe plajă și va fi ca și cum
Aș aduna rămășițele din noi
Și noi am fost la fel
Cu sufletele în mare și carapacea pe uscat
Ce asemănare, nu!?