Mi- e dor de vocea ta, de- a tale blânde șoapte,
De- a tale mâini iubite ce- n îmbrățișări m- au strâns,
De umbra ta cea vie ce rătăcea prin noapte
În ceas târziu când neguri în valsuri s- au cuprins.

Mi- e dor de- o sărutare ce mă- nălța în visuri
Și mă purta prin stele și- n flăcări mă uita.
Și- ntreaga existență lin luneca- n abisuri,
Căci clipa de iubire mileniu devenea.

Mi- e dor să vin în prag, să te aștept la ușă,
Să tai în orizonturi distanțe din priviri,
Să zbor din colivie, din piept să- mi smulg cătușe,
Să las în a mea urmă speranțe și- amintiri.

Mi- e dor de ochii tăi ce viu sclipeau în mine
Și- n patimi ei m-au ars și- apoi am renăscut
Din sânge și cenușă, și tremurau suspine
Atunci când al meu dor în noapte s- a trecut.

În ceasul cel dintâi, c- o voce vinovată
Au proorocit o taină ursitele în cor:
În veci vom fi noi doi! În veci și niciodată-
Mereu vei fi alături când eu voi arde-n dor.