Mă iubește,
Nu mă iubește...
Mă dorește,
Nu mă dorește...
Mă urăște...
(Plouă)
Vorbele i se poticnesc,
(Parcă a stat. Ploaia. Doar ceasul?!)
Frunze veștede de salcâm
Maldăre-maldăre la căpătâi,
Ca o biblie
I se lipesc de brațe,
De pulpe,
De glezne,
De respirație,
Insecte multicolore și obraznice,
Fauna perfectă a unui decor personalizat
Își drege volanul apretat
Cu o scuturare de cap,
Coșmarul de azi-noapte
Cu un corector high-definition
Tușește
Se așază strâmb
Încearcă
Să judece drept
(Ce zăpușeală!)

Sonia

Are cearcăne,
Palpitații,
O gambă amorțită
Toată ziua a stat într-un picior
Superstițioasă și „irezistibilă”
Nu-și poate reprima
Apucăturile copilărești,
Pironitul la geam,
Gândul la el,
Cocktail-urile de imaginație bovarică,
Oftatul într-un căscat melodramatic
Interminabil
(Pereții încep să sforăie)

Sonia

Este o actriță,
O poetă în miniatură
Umblă la cuvinte
Cu șurubelnița
Și compresorul
La sentimente,
Cu câte un pumn
Își freacă des palmele roșii de salopeta bleumarin
Markerul mov îi mânzolește pomeții
Un clown se holbează în oglindă

.... nu mă urăște
Căsătorește...

În felul ei,
Sonia este o îndrăgostită