se dezbracă de toate
până la adevărul gol-goluț al propriei pieli
până la începutul ăla în care
nu era decât dorința,
ceva-ul periculos și fascinant, aria marcată cu bulină roșie
nu-i e teamă să-și vadă vidul,
craterele săpate de deziluzii sau de ploaia obraznică
nici surplusurile,
relieful excrescent în feminitate
când
cafeaua era doar o stare de spirit la nesfârșit amânată

sonia

își aruncă toate voalurile,
toate cheile,
toate măștile,
multele voci intruse
oprește numai tonul acela care
îi modelează eul,
femeia dinlăuntru ca pe un porțelan de sèvres

sonia

pășește goală-goluță și mândră
își face loc prin
mulțimea încotoșmănată, atât de pudică, atât de religioasă
nu-i pasă când ei o arată cu degetul,
nici de minusgradele de afară