ne orbesc luciri secundare
ne fură clipa un fur nevăzut
cresc viermi din false altare -
tarabe unui zeu de-mprumut

trăim prezumtiv, haotic, precar
iubim o nevoie simulată, indusă
nutrim un șubred habar și măcar
de-am ști zbaterea încă tradusă

în fapte utile secundei, când rana
numită viață, ne dă sucul ei
iar noi, buimaci, lăudăm mana
când plouă, ca dar de la zei

plouă de fapt cu rugi ne-mplinite
cu aspirații spășite, betege
plouă cu morți timpurii și cu mite
plătite Zadarului care se drege

după sânge băut peste orice măsură -
eșecul zeilor mi-l asum, c-am crezut
în acel absolut, în tot ce crezură
născuții clipei care astăzi sunt lut

să credem că suntem ciobul de rază?
să mai credem că totul are un sens?
cine ne zvârle după ce ne creează
din năluca luminii în haosul dens?

raza se stinge, lutul e mamă,
sporesc doar intenții, eșecul deplin -
niciodată al nostru - cine ne cheamă?
suntem doar pleoapa lopeții... amin...