ninge tămâind durerile
ochii lui Argus
tot mai aprinși de arșița-nserării
plopul tremurător
spre izvoarele mării
trimite ninsorile

telegondola
alunecă lin
ca o pirogă
pe firul roșiatic
de lumină

în cupa de-argint
a tăinuirii
timpul
picură dulci clipe
de iubire

privirea pălește-n
foșnet înțepător de zade
și-n parcul albăstrit
de lună
ridic mâinile a rugă