te blestem prietene să n-ai parte
să dormi cu uitarea în pat
să nu vorbești cât ziua-i de lungă
în casa ta cu tăcerea

în zi de duminică te blestem
blestemul meu să se prindă
să nu-i dai iubitei cu lingurița mâncare
să n-o cauți între picioare
doar ca s-o speli când e murdară sau udă

să nu știi dacă ochii ei te cunosc de te văd
urechea ei când îi vorbești de te-aude
de înțelege cuvântul ce-i spui
când te privește cu ochii de surdă

te blestem prietene să n-ai partea ce-o am
să-ți tremure inima-n tine de cu apa se-neacă
la blender mâncarea s-o dai s-o poată-nghiți
chinuindu-te ore în șir și s-o vezi
zi de zi că se descărnează că vlaga își pierde
că e din ce în ce tot mai slabă

că viața ei depinde numai și numai de tine
că țăndări e universul de vise în care te zbați
că întrebarea "de ce" e pumnal în viscere
că nu mai știi în viața ta ce e rău ce e bine
că plumb îți e zborul n-ai vrea și tot cazi...
te blestem prietene cât vei trăi
de toate astea nimic să nu știi

și chiar într-o zi dușman de-mi vei fi
să n-ai parte să știi
să n-ai parte să știi...