e dureros că mai avem încă oameni săraci
pentru care universul se învârte în jurul unui codru de pâine
și copii care nu știu să se joace nici să spună de ce
n-au părinți să-i mângâie pe creștet ca să crească
bătrâni singuri acasă degeaba nu mai pot face nebunii
la poartă ca niște îngeri în ramă resemnați
pentru hambarul ăsta gol viața trudită amintire aruncată păsărilor

ce este de știut Doamne pe lumea asta

să nu mai fim săraci singuri neputincioși
de ce nu putem afla dinainte ce ne așteaptă
ca să știm cu cine ne-nsoțim la drum
ce oameni ce animale ce păsări
de ce le-am dat nume
ca să știm cine mușcă cine ne trage mai jos
regnul este prea ciudat metamorfozat
sau poate prea tehnologizat
în loc de rugi ascultăm manele
și ne închinăm celor pentru care
poți muri doar trăgând un fum

nici măcar nu am mers prea mult în genunchi
Doamne
mă dor insuportabil