m-am trezit pe această stradă haotic ducând în atâtea direcții și
deși nu sunt singură mi-e teamă
mi-e frică de pașii mei care o iau razna nu știu
traiectoria cui o urmează aș vrea
să mă opresc să caut să captez
punctul acela minuscul dincolo de care
eul trece în altce(cine)va
astfel, înțelegând, aș face din spaimă recipientul vid în care
s-ar găsi la o adică puțin loc pentru revenire
atunci nu-mi doresc decât solitudinea albastră ca pe o binecuvântare
să opresc din mine doar ceea ce este adevărat fie și cu
cu prețul celei mai aberante amputații

și le simt

le aud

le sunt

mă inundă mă au

mă consternează

forfota lor cu veleități instituitoare deja
am puzderii mă întreb
a cui va fi fața ce mâine se va desprinde de trup să
însuflețească sau să moară oglinzi
ale cui temerile ale cui bucuriile suferințele marile așteptări
aș putea să aleg toate cuvintele acelea intimidante
care gem și desfac picură sens peste tot potopul acesta aș lăsa
numai esențele vii aducătoare de pace
aș putea...