Taina seminței

Umbra unei flori
se rostogolește peste nisip,
e atâta frică în amiezi,
și-atâta dimineață
în sâmburele copt,
încât mireasma nu-i întreagă
fără vina de-a fi vrut.

Faceți loc pentru furtună!

Nunta stelelor
s-a încolăcit în jurul seminței
și-o spaimă molatecă
cere o iernare pe tâmple.
Nevolnica taină a seminței
e ucisă de un senm
a cărui întrebare
numai trupul o zidește.

Carnea mamei este totul!

Restul e un vid stingher
la marginea căruia
umbra unei flori
se rostogolește peste nisip
lăcrimând...

Apusul nu mai e bătrân!

Păstrează doar taina seminței,
– o punte răsucită
peste nopțile de vânt –
carul lumii tras de vorbe
unduind în noi pe rând.