În anii verzi cu lună plină te căutam ca un păcat
Sub pașii fulgilor de toamne, sorbeam potirul unui pact;
Creșteau pe mine clipe roșii, o strategie fără tact,
Trecea din umbră în lumină destinul unui zeu uitat.

Șopteau în glasul meu copacii, din ramuri albe de duios
Neștiutoare adorații, ce știu că nu le-ai mai avut;
Un imn menit să se înalțe cu ochii arși de nevăzut
Țeseau de zor în suflet macii, pe zborul unui albatros,


Dar s-a lăsat, pe urmă, seara, știam că n-o să mai apun,
N-am răsărit nicicând, niciunde, n-aveam nimic în mine bun;
Șopteau sub pasul mei copacii fotografii dintr-un album
În care țes povestea macii, cât eu mă rătăcesc pe drum.

N-ai să te-ntorci să-mi scuturi părul de sarea anilor uituci;
Mă vei găsi de braț cu marea, când voi purcede-ntre năluci,
Vor răsări din noi copacii cu ramuri albe de duios,
Și n-am să știu ce e păcatul, dar nu voi ști nici ce-i frumos.