Din genunchii pierduți de minuni,
neîndoiți în simple rugăciuni,
privesc sinistratul meu suflet
ce-Ți caută alinul prin urlet...

Din plexul de singur izgonit,
strig cu forța timpului irosit
sunetul meu de om istovit
prin rugi cu aminul neisprăvit...

Dintr-un Sisif, greu, mă tot ridic
și la ușa Ta tot bat fatidic.
Chiar de' mă plimb pierdut de Tine
prin ispite rânjite prin mine,
cu regretele mari, Te tânjesc,
cu căințele mele, Te iubesc...

Iartă-mă, unic Dumnezeu...
Iartă-mă și Tu, și copilul meu!
Că nu plătesc destule fapte
pentru păcatele mult prea coapte
ce-asupra tuturor le-asmuțesc
și-n furia deznădejdii-amuțesc...

În rugă, cădea-vor, obosiți,
genunchii de vanitate-mbâcsiți:

Dumnezeule...

premiul 2, Credo 2016