Mi-e greu să înțeleg de ce în poezie
Din sublim se reduce, tot scade din spectacol,
Lăsând-o fără ritm, metafore, oracol
Și, rima e desuetă, doar haos, gălăgie.

Se pare că sub faldul facilului amorf
Se toarnă doar cuvinte, fără virgule, frază,
Uitând de sunet fin… cinel e mâlul torf,
Se înflamând că-i clasic, ca diamant, o rază.

Nu mai este-un balet de iambi, trohei, nu-s pași,
E doar un salt din șiruri, rămase-ntr-un picior,
Stând, parc-ar vrea să cadă sterile, făr’ de urmași…
Doar propoziții rupte plutind, fără a ști zbor.

E ca libret în arii melodios afone,
Sau rockul doar zbierat, fără bătăi, cadență...
Un scris dezordonat de înțelepciuni în clone,
Cu crez de aforisme… de-un secol-complezență.

E-un avatar de snobi cu părul încâlcit,
În dezordine de plete color, sau mult albite,
Cu aere de genii vânzându-și vreun merit...
Pe acela de distrus, o artă, barzi, iubite.
26.04.2014