Soarele cel palid iubește acum tăcerea.
Sub norii cenușii lumea începe sa tacă în tristețe
Cate o ploaie rece alunga corbii nebuni
Iar maidanezii stau tupiliti sub barăci rugându-se să spere.
Un păianjen își țese pânza într-un colț de debara
Dar o face din plictiseală fiindcă oricum nu mai are ce vâna.
Încet, tiptil,timpul,stăpânul care nu iartă nimic aduce în dar toamna
Și mai târziu un pic va apărea și sora ei,iarna,
Omul răspunde și el cu tristețea.
Singur,rămas captiv în propria-i durere
Își caută putere ca să spere.
Se anunță timpuri grele,
Și noroi,și ploi mizere
Apoi reci și mari troiene.
Un bătrân vine alene
De la camp.E beat pesemne.
Dar nu a băut vreo bere,
Este beat de-a lui plăcere
De-a munci amar de vreme.
Se întunecă curând.
Mai vezi vreun bețiv mergând
Către casă și cântând :
"Vreau să mănânc, sunt flămând! "
Noaptea se lasă-ncet
Peste întreaga suflare
Întunericul inert
Te cheamă iar la visare...