aici este
un fel de amfiteatru
realitatea intră în el
își intensifică ecoul
apoi îi propagă înțelesul în spațiu
fiecare și-l însușește
cercetându-i subiectul
după cum i se decantează-n recipientul zilei
melancolia
dacă ești fericit
îți îndemni decibelii să urce
însoțindu-i până în fața ultimului regret
cochetezi cu el rostindu-ți monologul
ca și cum din fiecare cuvânt
se desprinde o iederă
de care te prinzi
să nu cazi
dacă ești nefericit
creezi mostra perfecțiunii
eliminând aerul de ieri
prelungindu-ți peste instincte
rugăciunea de seară
ochii ți-i arunci deasupra
pledezi apoi ca un inițiat
susținând că nu mai există limite
ci numai limitați
privești cum le crește avutul
direct proporțional
cu ceea ce subtilizează
această teorie
îți confirmă rapiditatea
cu care materia(lul)
suferă de permutare
fără limită
în timp ce tu biet visător
îmbrățișezi mai departe cuvintele
aliniindu-le
după chipul și asemănarea
sufletului tău



3 aprilie 2016