Un sărman se străduiește
Sa își ducă cu greu viața,
Și cu patimă trudeste
Hranindu-se cu speranța.

Ieri a câștigat o pâine
Și vreo doua căni de vin.
Azi poate va fi mai bine,
Nu va munci la vecin.

E bătrân sărmanul om.
Are patruzepatruzeci si-un pic.
Toate rudele lui dorm
În pământ, la rece frig.

Este singur pe-astă lume
Care nu mai are suflet.
N-a văzut nici o minune
Care să-i aducă zâmbet.

Lumea îl vede nebun.
Oricum nu prea sta de vorbă.
Rareori trece vreun domn
Și îi da un leu în grabă.

S-a obișnuit cu soarta.
Nu visează, nu mai speră
Că-si va întâlni consoarta .
Are viața lui mizeră.

Si-a dorit și el odată
Sa fie soț și tătic
Însă soarta blestemata
I-a adus în dar nimic.

Tot ce are ca alin
E candela din perete
Ce o aprinde puțin
Și se roagă. Căci el crede!

Credința îl ține-n viață.
Este tot ce i-a rămas.
Zi de zi îi da speranță
Și-o lacrimă pe obraz.

Când era tânăr bea,
Era primul la prostii
Toată ziua golanea,
Făcea numai nebunii.

Atunci avea bani,putere
Și zeci,sute de prieteni.
Azi a ajuns zile grele,
Fără foc în pragul iernii.

Bucuria cea mai mare
E când e câte-o pomana.
Atunci găsește mâncare
Și mai trece-o zi sărmana.

În rest îl vezi numai beat.
Cade lat în câte-un șanț
Parcă e tranchilizat
Se mișcă doar în balans.

Numele lui e Ion.
Un sărman ce stă pe stradă
Și cauta-n tomberon
A lui soartă blestemată!