cresc nopțile ca aluatul pâinii
uitat la gura sobei
bunica împletește copilăria cu maturitatea
într-o icoană uitată de vreme
aș vrea s-o pot întreba
când am devenit femeie

încă ascund mere mici sub bluza diafană
lumina în buzunarele vieții
și crucifixul ei la gât
dar sufletul mi-e plin de tine
te recapitulez că și cum aș vrea să te învăț pe de rost
rugăciune a inimii mele

m-ai rupt de copilărie dintr-o joacă
primul sărut avea gust de fruct furat din eden
interzis celor care se tem să recunoască esența vieții

nopțile dospesc
aluat uitat pe vatra caldă a inimii
odaia miroase a mere roșii
toamnele de acum le numărăm împreună
sau poate le vom pierde șirul
***
ora a făcut un pas înapoi
să se mintă ziua că-i mai lungă
noi mai tineri cu un ceas
parcă mai contează
te-am ținut în brațe mai mult c-o primăvară
a fost un anotimp ca o bătaie de aripă
nici n-am gustat bine din fructul oprit
și m-am trezit matur

acum îți desenez conturul din memorie
trei puncte trei linii trei puncte
ca un naufragiat pe atlantida
vă rog nu mă salvați
sufletul meu are nevoie de curcubeu
să te respir

toamna mă-mbrac cu tine
toate fructele dau în pârg
mi-e cald și e atâta culoare
așa vom învăța să numărăm împreună
îți amintești
am început amândoi de la minus unu
acum tindem spre infinit

ce toamnă bogată se-anunță

liliana trif & ioan grigoraș