în tot timpul acesta
ne-am iubit cu tăcerile
pacienți cu drepturi egale în gloanțele aceleiași ploi
luciferi goi înmărmuriți în spărtura din stâncă
în piele ne supura același soare pârjolit în drogul propriu
am forțat ieșirea când mecanismele sfidau orice reguli orice conduite
am rămas cu rugină pe degete și iubire cât încape
de la o vreme
cuvintele și-au inventat o altă casă
limba a proclamat autarhic „proprietate privată”
am fost blestemații proscrișii
specia-pericol iminent la adresa comunității
am trăit în vârtej
cu respirația franjurată
păstrând instinctul fiarei
poate noi înșine ne-am scuipat
bolnavi sau doar îndrăgostiți
multiplicându-ne chinul
nu știam
ne creșteau alte aripi
tot felul de dumnezei subterani
împânzeam cerul
într-un final am decretat
geneza cu număr par
a trebuit mai apoi
să cerem o zi
măcar o zi
să ne putem relua
mersul de pământeni ca și cum
nimic grav nu s-ar fi petrecut