ne dezbrăcăm de anotimpuri inventate
precum sfiala ploii murită-n violet,
sunt trist în locuri fără teamă,
femeie!

iubim complet neatenți la dimineți,
ca și când ne-am fi trezit înlăuntrul nostru
curați, feți frumoși.

nu ne dorim nașterile cum ne iubim morțile
legănate tandru între palme reci
pornite să taie...
între orgolii se moare puțin,
iubito.

prin crăpăturile cuvintelor respiră poezia,
între iluzie și adăugare
iubito,
mă nasc din ape și mă sting pe trupul tău.