putreziseră toate speranțele când te-am întâlnit Doamnă,
mi-ai spus simplu: ai două variante, ori trăiești ori vii cu mine
alege cu ce culoare vrei să împodobim restul ce ți-a mai rămas
din câte știam, negrul nu este culoare ci doar o sumă de umbre
de aceea cred că foarte multă lume o asociază cu moartea
așa că am decis să aleg totuși o culoare
și pentru moment, griul cerului mi s-a părut cea mai potrivită
de fapt nu era doar o culoare, era o gamă întreagă
așa cum numai cerul și viața pot etala cu nonșalanță
roșul aprins l-am scos dintr-o arteră fumegândă
verdele a țâșnit icnit din rărunchi
iar galbenul decodat curge monoton ca o urare
albastru... unde găsesc puțin albastru ținând cont că sângele meu
nu se ridică până la rangul de rădăcini aristocrate
de pe linia orizontului mărginit
reflexe stridente îmi șoptesc la vie en rose
acestea fiind spuse încerc să încropesc un rogvaiv decent