și ce bine-ar fi să putem merge așa ca și cum
nimic nu s-ar fi rupt
să ne prefacem că
spărtura asta este cel mult urma visului de copil
acela de a lovi mingea în burta ferestrei
spațiul în care ochii iscoditori au găsit încă un ascunziș
poate
o ușoară deficiență genetică remediabilă chirurgical

și ce bine-ar fi să ne putem privi așa ca și cum
n-am fi pierdut nimic
nicio culoare primară niciun gest cosmic nici măcar o apocalipsă
să ne prefacem că
nimic nu s-a mai derulat de la un anumit punct
rămăsesem desigur în centrul a ceva
un fel de arcă sprijinindu-ne îndoielile ...
tu îmi scoteai aripile eu...
eu învățam să nu te contrazic

și ce bine ar fi
să ne putem preface că ne găsim
toate degetele trandafirii clopoțeii de la vise tichetul dublu tur-retur că
eu întârziasem 5 minute undeva în fața unei oglinzi
(niciodată nu fusese o plecare de-o viață) că
de-abia acum începe infinitul.........................