când o parte din tine își bea liniștită cafeaua
cealaltă a murit de mult
înveșmântată în alb
purta pe umeri cuiburi în care puii
viselor creșteau liberi

lucrurile se impart mereu cu precizie în două
unele se mută în icoane
împrumută sfințenie
altele se zidesc în țărâna din tine

îți iei pietrele pe care le-ai urcat singură muntele
te așezi la umbra cuvântului
până îți cresc rădăcini

și încerci să te legi pe tine de tine