Timpul...

S-a răsturnat pământul
Iar munții au căzut,
S-au înecat oceane
Și cerul a murit!
Priviți cum umblă ziua
Desculță și firavă,
Prin noaptea fără lună
Pustie, înfrigurată...
Și lacom ca o gură
Ce ar mânca popoare,
Se-arată Timpul rece
Ca o nălucă-n zare,
Prin case, peste ani
Lăsând copii orfani,
Cu suflete-n durere
Bătrâni în bolovani !
Și-atunci te las cu bine
Tu om ce spui că ești,
Te-ai rătăcit de zile
Și-ai uitat să iubești...
Ce rost mai au acestea
Prin Timpul ce-a trecut,
Degeaba dai azi vestea
Acum...când ești tăcut!
Ridică-te-n picioare
Măcar atât și strigă,
La cerul fără viață
Poate se-ntoarce-o clipă.
Cu adiere-n glas
Pe jumătate stins,
Din ochii lui albaștrii
Oceane a aprins.
Putere tu să-i dai
Să-ncerci nu e de-ajuns
Și munții să-i înalți,
Precum i-ai și apus...
Fă ziua să revină
Cu noaptea ei cu tot,
Iar luna să întoarcă
Pământul peste foc.
Când vor crăpa din tunet
Toți norii prin furtună,
Ne-om da și noi un zâmbet
Trecut...de noapte bună!