Lumini și umbre se destramă
În razele de răsărit
Apare-n față încă-o dramă
De care nu s-a mai vorbit.
Dorințe, aspirații, gânduri
Noian de vise se ademenesc
Azi scriu alene printre rânduri
Vacarmul din el suflet, pare neomenesc.
Din trecerea prin timpul amețit
În care se incumbă doar confuzii
Un trup și-un suflet stau în amorțit
În așteptare de iluzii.
Nimic nu pare a mai mulțumi
O minte ce doar e pe fugă
Un trup ce stă a-nmărmuri
Când sufletul e doar o rugă.
Sunt doar trăiri necontenite
Sunt doar iluzii de din noapte
Căci soarele vrea să invite
La ea realitatea ce stă-n spate
În îndepărtatele unghere
Pe care timpul le așază
În visul fără mângâiere
Mai bine mă trezesc că e amiază.