De prima oară,
am simțit față de ea
o atracție foarte puternică.
Încă nu-mi dau seama ce anume mă fascinează :
parfumul ?
felul în care se prezintă ?
inteligența ? umorul ?
curajul de a spune lucrurilor pe nume ?
sau, poate, faptul că e atât de vie ?
Cert e că, de când suntem împreună,
am sentimentul că mi-am găsit locul,
simt că pot să respir prin ea,
iar această comuniune
îmi reglează funcțiile psihice.
După felul în care mi se dăruie,
sunt convins că și ea mă iubește.
Fiecare dintre cuvintele ei
mă face să pic într-un fel de transă.
De-acum locuiesc în ea. Și ea – în mine.
Plec mereu de-acasă cu gândul
că mă voi întoarce la ea, cât mai repede.
Cel mai stânjenit mă simt când prietenii –
care mă cunosc ca pe un om absent și posac –
mă văd fericit și încep să mă descoasă.
Nu vreau să-i mint,
dar nu știu cum aș putea
să le spun în două-trei cuvinte
că nu mai sunt singur…
Uneori însă mi-e frică:
ce-am să mă fac
când se va termina
această carte ?



(din volumul „Și totuși, rodim” - 2007)