Cu ieri în spinare alerg,
ci timpuri în mine converg
spre delta uitată de gând
lipsindu-mi aripi alergând
nici ști de cum și de când;
și iarăși, cu strigăt de paie
în mine e gura văpaie
de vorbă aceasta-ndelungă
la tine pe-o coajă s-ajungă
iar cum în grai nu mă iert
cerneală pe foaie am fiert
și-am ca-necat, în tăcere
iubiri deformate-n plăcere
suite, în ceas de ragaz
pe-alpine mustrări de zăgaz
când albă e tina, roșcată
statuia-i în loc, nemișcată
și ochii ți-s plini de necaz