mă încolăcesc la umbra turnului vreme de nouă trepte
templierii urcă prin tunelul aurorelor
poarta de santal se arcuiește din părul femeii în văluri
apariție-n hora muzelor răscolitoare de cugete


sufletele nu mai au păzitori nici călăuze
în bezna grotelor se înfășoară trupuri căzute
brațul bărbatului se face creangă de tuia
ademenind răsăritul din rădăcini
femeia-ploaie strânge pietrele
pentru fiecare rest de viață putredă


prin douăzeci și două de arcade trec pustinici
învârtind roata fortunei spre locul în care
cuvântul se face vârtej
spre unicul temei
oul