Te-am tot strigat pe-aleile bătute
Pe sub castani, în seri cu lună plină,
Sub vraja siluetei cunoscute,
Dar se-ntorcea mereu câte-o străină.

Te-am tot strigat pe străzi aglomerate,
În ierni, în primăveri, în veri și-n toamne,
Convins că te-am recunoscut din spate,
Dar întorceau privirea alte doamne.

Te strig și azi, când încă rătăcirea
Mă duce pe aleile cu duzi,
Dar nu tresari și nu-ți întorci privirea,
Că nu ești tu sau poate nu m-auzi...

Cândva, pe lângă plopii fără număr,
Întâmplător sau pusă de destin,
Ai să m-ajungi și-ai să mă bați pe umăr
Și va întoarce capul un străin.